Cât trafic poți obține din SEO?

De multe ori cei interesați de optimizare SEO își pun întrebarea: cât trafic pot obține din SEO, adică dacă ajung pe prima pagină a căutărilor organice? Și pe bună dreptate, întrucât așa cum v-am explicat într-un articol de blog anterior, în funcție de competiție prețurile la o optimizare SEO de calitate încep de la câteva sute de euro și pot ajunge chiar și la câteva mii. Traficul organic ce poate fi obținut din optimizare SEO diferă de la domeniu la domeniu, însă există platformele cu care putem efectua un calcul estimativ.

Pentru a face acest calcul estimativ avem nevoie de doi indicatori: volumul mediu al căutărilor lunare, respectiv o rată estimativă de clic (CTR) pe fiecare poziție din prima pagină.

Volumul căutărilor lunare

Există mai multe opțiuni face a verifica volumul căutărilor medii pe lună. Se poate folosi opțiunea Keyword Planner de la Google Ads, sau Ubersuggest. Ambele platforme sunt gratuite și oferă estimări pe baza căutărilor istorice derulate în Google.

În Keyword Planner procedăm foarte simplu: introducem cuvintele care ne interesează, încercați ca pe o singură tematică să generați mai multe cuvinte. Acestea pot fi căutări generice, cum ar fi rochii sau căutări mai specifice, care pot fi rochii vară online, rochii vară cu reducere, rochii vară bumbac. Primul cuvânt, cel generic, apare în cadrul etapei de informare: în acest stadiu doamnele se informează despre rochii care pot fi și de vară, dar și de ocazie. Cele formate din mai multe cuvinte, denumite long tail keywords, denotă deja o intenție clară de achiziție. În funcție de obiectivul nostru putem alege ambele tipuri de cuvinte cheie, doar cele generice sau doar cele long tail, însă pentru un impact maxim trebuie luate în considerare ambele tipuri de cuvinte cheie.

În cadrul acestui articol noi o să alegem cuvintele generice și vom face calculul pe ele.

Pe lângă cuvintele specificate de noi Google recomandă și idei de căutări cu volumul mediu de căutări pe lună.

Google Keyword Planner: căutări medii pe lună
Google Keyword Planner: căutări medii pe lună

După cum vedeți, pe rochi sunt peste 33 de mii de căutări pe lună.

Rata de click

Conform unui studiu derulat de Wordstream, fiecare poziție pe prima pagină are o rată de click, estimativă. Acest lucru înseamnă că pe prima pagină, printre cele 10 poziții destinate căutărilor organice clickurile nu se împart în mod uniform: prima poziție va lua mai mult, iar a 10-ea poziție foarte puțin.

Studiu Wordstream: numărul estimativ de clickuri care se pot obține
Cercetare Wordstream
  • Prima poziție are 30-40% din totalul clickurilor
  • A doua poziție 20-25%
  • A treia poziție 15-20%
  • A zecea poziție 1-2%.
  • Pe a doua pagină a căutărilor se dau doar 1% din clickuri.

Ce înseamnă?

În cazul exemplului nostru înseamnă următorul lucru: dacă dorești să-ți dezvolți o afacere care să aibă ca activitate vânzarea de rochii știi deja că pe prima poziție o să ai cam 9.000 de vizitatori, doar din căutările organice. Dacă vrei să crești și mai mult rata de click, campaniile Google Ads îți pot asigura acest lucru. Apariția pe prima pagină a căutărilor atât pe organic, cât și pe plătit crește CTR-ul unei pagini.

Dacă ești pe a doua poziție, din căutările organice o să ai 6600, pe a treia poziție aprox. 5000, iar pe a 10-ea poziție 600. Pe a doua pagină a căutărilor ai șansa să obții 300 de clickuri pe lună.

Lasă un comentariu

4 × two =