Să ne oprim din promovare?

Am citit multe opinii în această perioadă despre nevoia de a promova, în anumite domenii, dar și mai multe semnale de alarmă că acum nu este momentul potrivit, ar trebui să reducem din zgomot, să renunțăm la campanii, la promoții.

Tind să fiu de acord cu ambele puncte de vedere, însă ținând cont de anumite aspecte care țin de bun gust dar mai ales de corectitudine față de noi înșine și față de alții.

  • Susțin promovarea în toate acele industrii în care se poate vinde produse (esențiale sau nu numai) și servicii. În momentul instalării situației de criză am sesizat un stop mare din partea mediului economic: mulți clienți s-au oprit brusc și și-au suspendat anumite sau chiar toate activitățile lor. Însă după o re-evaluare a situației și după primul șoc, aș zice eu, a urmat etapa a doua în tratarea situației de criză. Vom sta pe preș 2-3-4 luni, nimeni nu știe exact cât, hai să vedem ce putem face totuși. Sunt multe domenii în care și în această perioadă se poate lucra și genera valoare pentru clienți: cum ar fi consultanța pe fonduri nerambursabile, consultanță pe promovare, construcții, industria de alimente, produse de sport și distracție. Clienții și-au modificat brusc nevoile, focusul este acum pe achiziționarea produselor esențiale, dar ținând cont de restricțiile de deplasare, în special online. Sesizez o mare nevoie în a opri și a gândi pe termen mediu și lung, acum în sfârșit avem timp să generăm idei și să planificăm implementarea lor, respectiv să căutăm surse de finanțare.
  • Susțin promovarea de bun gust și fără a fi meschini. Unii fac bani pe urma reprofilării: croiesc măști și îl vând la preț triplu, își cresc prețurile la produse la raft sau online, și totuși încearcă să se poziționeze ca fiind promotori ai unor acțiuni care sprijină comunitatea, deși la bază această situație nefericită este o sursă foarte bună de venit. E cusut cu ață albă, vede toată lumea, ce rost are să fim meschini: pe de o parte creștem prețuri și vindem sub raft anumite produse, iar pe de altă parte donăm și plătim în avans taxe, dăm afară angajații, să se descurce cum pot. Alocați bugete de promovare, mențineți prețurile acolo unde se poate, fiți corecți – la urma urmei suntem cu toții în aceeași barcă. Unii se duc la fund mai repede, alții mai târziu, dar dacă suspendăm tot, chiar tot, cu toții ne vom duce la fund. În această situație doar colaborarea ne va scoate la liman. Și țin să specific că am tot respectul pentru acei oameni și acțiuni prin care se strâng bani și se acordă spitalelor, cadrelor medicale, bătrânilor, altor categorii de risc, dar nu încearcă să-și facă un capital de imagine din asta.
  • Nu sunt de acord cu specialiștii care consideră că ar trebui să ne liniștim și să reducem la minim zgomotul de publicitate. Este o abordare contraproductivă care ne va adânci și mai mult în această situație incertă. Dacă în continuare pot oferi servicii, iar ca urmare poți să-mi mențin nivelul actual de venit, dar și nivelul de cost prin care banii mei ajung la furnizorii mei, de ce ar trebui să mă opresc? Până la urmă, prin continuarea activității mele economice reușesc să îi susțin pe cei care depind de mine. Și asta vrem cu toții, nu?

Eu cred în promovarea de bun gust și în corectitudine chiar și în aceste vremuri sau în special în aceste vremuri. Susțin ideea de promovare în aceste limite și da, consider important să lucrăm și să generăm valoare pentru nevoile de piață pe care am reușit să identificăm. Iar dacă avem o meserie prin care nu reușim acest lucru, acum există surse infinite de a învăța noi abilități și competențe, în mod gratuit, vă recomand să beneficiați de ele – acum nu prea mai este plauzibilă scuza cu n-am timp.

Éva Lázár

Lasă un comentariu