Cum optimizezi un articol SEO?

Ce înseamnă să optimizezi un articol SEO, astfel încât să fii afișat la căutări din Google? Optimizarea înseamnă conformarea articolului cu principiile Google. Aceste principii au rolul de a crește experiența pozitivă a utilizatorului, cât și de posibilitatea ca articolul să fie mapat și indexat corect.

Aspectele optimizării

Conceptele abordate în procesul de optimizare vizează următoarele aspecte:

  • cuvintele cheie principale și secundare: generic și long tail
  • structura articolului: utilizarea headings (H1, H2, H3, H4)
  • url-uri
  • utilizarea elementelor meta: titlu (page title) și descriere (meta description)
  • optimizarea imaginilor: rezoluție, descriere, alt text
  • linkuri interne
  • linkuri externe

Cum începi optimizarea?

Procesul de optimizare nu începe în momentul postării articolului, ci chiar în momentul în care începem să scriem un articol. Optimizarea unui articol începe prin a înțelege că acel articol este scris pentru un om, cum suntem și noi, care caută anumite informații. În primul, rând trebuie să reținem că optimizăm pentru Google, dar scriem pentru un cititor interesat.

Cuvinte principale și secundare

Stabilirea subiectului începe prin a identifica cuvintele cheie relevante. Putem face acest lucru și cu ajutorul unor softuri gratuite care ne indică cuvântul principal și căutările conexe. De exemplu, dacă dorim să scriem un articol despre trandafiri, să avem în vedere următoarele cuvinte cheie:

trandafir – 22.200 căutări

trandafiri de săpun – 9900

trandafir criogenat – 9900

trandafir japonez – 5500

buchete de trndafiri – 8100

trandafir galben – 1600

Trandafiri sau trandafir, cuvântul cheie principal are peste 22 de mii de căutări, iar cele secundare au volume mai mici, însă intră în sfera aceluiași cuvânt. Dacă scriem pe blog este recomandat să urmărim atât cuvântul principal, cât și cele secundare. Cuvintele cheie secundare, cele de long tail, sunt cuvinte nișate, care însă denotă o intenție mai clară a vizitatorului, așadar sunt mai aproape de conversie, decât cele generice.

Structura articolului

În elaborarea articolului să avem în vedere faptul că majoritatea utilizatorilor nu citesc un articol lung, cuvânt cu cuvânt, ci au tendința să se uite pe diagonală, pe subtitluri, grafice, câteva rânduri din articol, cuvinte sau fraze scoase în evidență.

Din acest motiv, la formatarea articolului să folosim un titlu specific și interesant, și subtitluri cu care să împărțim conținutul pe secțiuni. Titlul articolului, Heading 1, este un semnal important și pentru Google. Cuvântul cheie să apară în H1, pe cât posibil chiar la început. În text să folosim H2, iar la subtitlurile acestea, dacă conținutul ne permite, să includem și titluri de H3 pentru o segmentare cât mai logică a structurii. O mențiune importantă: titlul articolului nu este egal cu titlul paginii (page title), dar este același subiect.

banner promovare Netring

Page title și meta description

Page title, titlul paginii este un element important în ranking. Google îl folosește ca element de identificare a conținutului unei pagini. Din acest motiv să nu duplicăm titlurile paginilor și să le scriem cât mai specific, adaptat la conținut. Titlul are o limitare de 60 de caractere, asta e spațiu pe care îl avem la dispoziție, însă noi putem scrie și mai mult, dar Google atât va afișa.

Titlurile paginilor trebuie să aibă o coerență la nivelul site-ului: dacă site-ul nostru este un magazin de grădinărit, atunci titlurile paginilor trebuie să reflecte categoriile de produse pe care le comercializăm, respectiv conținut de grădinărit, plante, etc. În procesul de optimizare Google ia în considerare conținutul întregului site, nu doar câte o pagină individuală. Paginile cu titluri duplicate sau cu conținut slab, prost scris și copiat au consecințe negative asupra întregului site, nu râmân niște elemente disparate. Tocmai din acest motiv nu este eficient să gândim optimizarea doar a unei pagini a site-ului, fără să ținem cont de întregul conținut.

Descrierea meta are o limitare de 160 caractere și nu este element important în ranking, însă este un aspect care poate crește rata de click. Are rolul de a sumariza conținutul paginii și atragerea utilizatorului. Cu cât rata de click a unei pagini este mai mare și rata de respingere mai mică, cu atât pagina aceea este considerată valoroasă. Rata de respingere și timpul petrecut pe pagină este un semnal pentru Google în ceea ce privește valoarea paginii pentru utilizatori.

URL-uri explicative

URL-urile pot fi un element important în ranking, tocmai din acest motiv este important să capitalizăm pe cuvintele cheie alese: este bine ca acestea să apară în url. De exemplu: netring.ro/cum-calculam-bugetul-marketing este un url frumos și util pentru utilizatori pentru că își dau seama despre ce este vorba în articol. Este util și pentru roboții Google pentru că vor identifica subiectul acestui articol chiar și la acest nivel. Pe când un url de genul: netring.ro/zdsj-sxcjcymzjds-2334 nu ajută nici utilizatorul și nici Google-ul.

Optimizarea imaginilor

Dimensiunea și rezoluția imaginilor sunt aspecte importante, întrucât afectează pe de o parte viteza de încărcare a site-ului, dar și experiența utilizatorului. Pozele mari, de câteva megabyte cresc viteza de încărcare, pe când imaginile blurate, pixelate creează o percepție negativă în cititori. Este recomandat ca imaginile să fie reduse ca dimensiune, sub 500 Kb și optimizare cu softuri dedicate, cum este de exemplu Optimizilla.

Trebuie să explicăm Google-ului ce conține poza, de aceea este indicat să îi dăm pozei un titlu specific și corect în locul unui text generic: pexels-laura-pistol. Este indicat totodată să completăm și textul alternativ pentru că în acele situații în care Google nu poate reda imaginea să aibă acest text la dispoziție.

Linkuri interne și externe

Linkurile interne sunt un instrument foarte util prin care îi punctăm sistemului importanța paginilor de pe site. O structură eficientă de linkuri interne setează o ierarhie pentru paginile site-ului: pagina/paginile care au cele mai multe linkuri vor fi considerate importante de Google. Într-adevăr este o logică în acest lucru, dacă ne gândim că oferim 4 servicii, iar unul dintre acestea are majoritatea linkurilor interne, prin asta importanța acelei pagini crește. Tocmai de aceea este important să stabilim în avans importanța serviciilor noastre și în funcție și de acest aspect să redactăm articolele de blog.

Linkurile externe sunt, la fel, importante pentru că prin ele punctăm relevanța și importanța propriului conținut. Evident că nu toate linkurile externe au aceeași valoare: un link spre Wikipedia/optimizare SEO este unul valoros, în timp ce către un site cu autoritate mică evident că nu ne va ajuta.

Lasă un comentariu